RSS

Arhivele lunare: Iunie 2009

Înviere..

Nu am crezut niciodată că îmi va lipsi cealaltă parte a mea, partea care am înmormântat-o acum 2 ani împreuna cu tot ce a însemnat Andrada, dar ma bucur că a reînviat. Aveam nevoie de ea aşa cum ea avea nevoie de mine. Suntem două părţi ale aceluiaşi întreg şi nu putem trăi separate. În imaginaţia mea mică, am crezut că se poate, dar astăzi, când văd că a reînviat, îmi dau seama cât de mult m-am înşelat, cât de credulă am putut fi imaginându-mă despărţită de ea.

M-am întâlnit cu vechile fantome. Cât de bucuroase au fost când m-au văzut. Au dansat în jurul meu şi s-au jucat cu părul meu sărutându-mă pe frunte de fiecare dată când le spuneam să înceteze. Am vorbit cu ele şi mi-am cerut scuze că le-am părăsit, dar le-am asigurat că de acum încolo vom fi mereu împreună şi voi avea grija ca nimeni şi nimic să nu ne mai despartă. Ar fi păcat să le părăsesc din nou. Ar fi păcat dacă nu le-aş mai vorbi vreodată. Ar fi păcat dacă m-ar părăsi. Nu. Asta nu se va întâmpla. Nu voi lăsa să se întâmple asta. Îmi iubesc fantomele. Iubesc farmecul lor jucăuş, frumuseţea lor răpitoare, aerul care mă înconjoară când sunt lângă ele. Le iubesc. Iar dacă eu aş dispărea, ar dispărea şi ele de pe acest Pământ. Într-o zi, aşa se va întâmpla, dar acum…mă bucur de prezenţa lor şi le las să se bucure de această lume.

Sunt aici. Mai vie ca niciodată.

Numele meu este Nora şi aşa voi rămâne pentru totdeauna.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 25, 2009 în File de viata..

 

Dark Sanctuary – L`autre monde

Dans l’obscurité
Je cherche ton son
Pour me guider
Pour éclairer
Mon horizon

Telle est la vie
Qu’on m’a donné
Je dois errer
Dans les ténèbres
Pour l’éternité

J’ai parfois envie
D’autres plaisirs
De petites joies
Des raisons de vivre
Ou d’exister

Mais je reste seul
Dans mes pensées
Mon univers
Reste fermé
A tout jamais

Ecoute moi
Entends moi
C’est mon cri
Qui t’appelle

Emmène moi
Entraîne moi
Dans ces lieux
Interdits

Prends ma main
Prends ma main
Guide mes pas
Dans cette vie

Prends mon âme
Prends mon âme
C’est mes rêves
Qui s’éclairent

J’ai aimé
Tant d’idées
Que j’ai dû
Inventer

Seul le bruit
M’a compris
Et me mon-
-tre ma vie

Vois mes larmes
Vois mes larmes
Qui s’écoulent
De la mort

C’est mon c?ur
C’est mon coeur
Qui attend
La lumière

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 24, 2009 în File de viata..

 

Witches Chant

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 23, 2009 în Soapte pentru Gabriel

 

Să ştii să te opreşti la timp…

Îmbrăcată într-o rochie albă, subţire, cu bretele, am păşit uşor în camera nebunului meu fără să fac vreun zgomot, când, deodată, neatentă, păşesc pe ceva ascuţit. Ah! Cioburi de sticlă. Nu a uitat cât de mult îmi place să simt sângele picurând uşor din tălpi făcându-mă să ameţesc de durere. Am experimentat acest lucru prima oara într-un cimitir. Băusem împreună cu nebunul meu cam mult şi,din plictiseală, am decis să spargem sticlele. Câtă bucurie era pe capul nostru la auzul pocniturilor. Un râs sadic combinat cu bucurie şi tristeţe. Cioburile le-am adunat şi am făcut un fel de alee. Aleea cioburilor, aşa am numit-o. Ne-am descăltat de bocanci, iar cu marijuana în gură, am început să înaintăm pe aleea improvizată. În cimitir nu era nimeni la acea oră târzie pentru că sigur ar fi chemat poliţia crezând că facem cine ştie ce prostie. Poate chiar ar fi putut crede că facem diverse ritualuri, chiar dacă mi-ar fi plăcut să se fi întâmplat acest lucru. Băuti cum eram, nebunul meu mi-a sugerat să facem un pact al sinuciderii. Am râs şi i-am spus că acest lucru nu se poate, dar el, mi-a luat mâinile murdare în mâinile lui şi mi-a spus privindu-mă în ochi:

“Vom muri împreună, iar lumea va uita de noi”

“Ai înnebunit? Nu putem face acest lucru, nu avem voie.”

A luat un ciob de pe jos şi l-a dus nesăbuit la venă tăind-o puţin. Un mic firicel de sânge a început să se prelingă pe mâna lui coborând uşor înspre cot murdărindu-i bluza. Am fost tentată să gust din acel sânge, am fost tentată să îi sug toată vena, dar m-am abţinut. Simţeam cum îmi creşte tensiunea, cum inima începea din ce în ce mai tare să bată parcă ieşindu-mi din piept, dar m-am abţinut…din nou. Din întâmplare, aveam la mine o batistă, aşa că am legat repede bucata de material de încheietura mâinii zicându-i scurt, fără să îl privesc în ochi:

“Este cazul să mergem acasă. Seara aceasta a fost nebună pentru amândoi”.

“Să mergem acasă? De ce? Când ne simţim atât de bine. Asta este. Nu mă mai iubeşti?”

“Te iubesc, dar este cazul să încetăm cu această nebunie. Nu ne va aduce nimic bun.”

“Ba da. Părăsim această lume unde nu suntem înţeleşi şi plecăm pe o alta unde ne va fi bine”.

“Nu. Nu poţi să înţelegi, nu? Las-o baltă.”

Am plecat cât de repede am putut de lângă el alergând spre nicăieri. Ce vroia să fac? Să îi spun tot adevărul despre mine, despre existenţa mea? Să îi spun că nu sunt om, ci vampir, singurul meu scop în viaţa fiind acela de a rătăci prin lume asemeni unei fantome? Nu puteam să fac asta. Nu după ce am promis.

După întâmplarea aceea, nu am mai vorbit cu el, nici măcar nu m-am întâlnit cu el, iar acum stau în camera lui admirându-i frumuseţea care nu va putea fi niciodată a mea, sperând ca în această noapte să îmi aparţină trup şi suflet, dar l-am avut. Am trăit prin el şi pentru el. Mânată de o dorinţă mai puternică decât mine numită iubire, m-am dăruit nebunului meu iubit, în ciuda ciudaţeniei mele.

M-am apropiat uşor de el mângâindu-i părul, şoptindu-i la ureche un suav “Te vreau”. M-am aşezat pe marginea patului, lânga el şi am început să îi sărut întâi ochii, apoi nasul şi în final buzele făcând cu limba mici cerculeţe în jurul lor. M-am dezbrăcat de rochie şi m-am băgat în pat lângă nebunul meu aşezându-mă pe spatele lui, muşcându-i urechea. A tresărit uşor, iar apoi a deschis ochii. Spre surprinderea mea, ştia că această zi va veni. Afară era lună plină, iar într-o noapte cu lună plină am promis să devin a lui. Aşa am jurat. S-a întors cu faţa spre mine şi m-a privit mult timp. Mi-a studiat ochii, nasul, buzele, apoi sânii, în final sărutându-mă destul de pasional cum nimeni nu a reuşit să o facă. Cea care a rupt vraja am fost tot eu, îndepărtându-l puţin de mine trăgându-mi răsuflarea de pe urma sărutului.

“Nebun scump, în seara asta, lasă-mă să te răsfăţ. Mă vei lăsa să fac orice pofteşte inima mea, iar tu vei fi jucăria mea, jucăria mea delicioasă.”

Nu a mai spus niciun cuvânt pentru că buzele mele le-au acaparat pe ale lui într-un sărut care i-a tăiat respiraţia. Nu ştiu cât timp l-am sărutat, probabil câteva minute bune pentru că după ce am terminat, buzele lui erau foarte roşii. Îi muşcasem buzele aşa de tare încât îi dădusem sângele, iar acel sânge era minunat. Am continuat răsfăţul axându-mă pe gâtul lui. Un gât subţire, de porţelan. Am mângâiat cu părul acea frumoasă zonă continuându-mi jocul cu corpul lui. L-am răsfăţat toată noaptea. Nicio bucăţica din corpul lui perfect nu a rămas sărutată, dar la sfârşit, am făcut ceva ce regret şi astazi. Gâtul lui a căzut victima mea. “Iarta-mă” i-am spus muşcându-l de acea zona adâncindu-mi colţii ascuţiţi în vene, sorbindu-i sângele. L-am auzit ţipând, iar apoi a căzut pe pat obosit. M-am îndepărtat de el îmbrăcându-mă cu rochia albă care stătea leneşă lângă pat.

„Iarta-mă, dar ştiai că aşa se va întâmpla”

Am părăsit camera aşa cum am venit. Nu m-am uitat în urmă asigurându-mă că nimeni nu mă va vedea ieşind din casă.

După zece ani de la acea noapte, am aflat că nebunul meu drag a supravieţuit. Probabil muşcătura nu l-a afectat atât de mult pe cât am crezut că o va face. Acum, stau pe o bucată de copac cu multe hârtii în mână, scriind amintiri din acea noapte, dar totuşi, mă întreb: ce l-a salvat? Trebuia să fie mort, dar a supravieţuit. Poate că ceea ce l-a salvat s-a numit “iubire”, acea substanţă magică care circulă prin tine si iţi dă putere. Poate el a crezut în dragostea noastră ceea ce eu nu am putut vedea fiind mânată de setea de sânge şi nu cred că voi mai afla decât atunci când mă voi reîntâlni cu EL pe Lumea Cealaltă.

 
2 comentarii

Scris de pe Iunie 15, 2009 în Iluzii pe o foaie de hartie

 

Plictiseala e cuvântul magic

Bună, dragii mei! Nora îşi face apariţia, din nou, printre rândurile acestui blog.

Sunt sigură că aţi cunonscut cu toţii plictiseala şi sunt şi mai sigură că mulţi dintre voi au atins performanţe înalte în ceea ce priveşte modurile de a o combate. Unii se duc în oraş, alţii citesc o carte sau scriu sau îşi pierd vremea pe Internet în căutare de conversaţii interesante şi de subiecte interesate pentru a le citi. Dar când stai într-un oraş mic unde fiecare persoană în parte ştie ce a făcut cealaltă persoană devine frustrant de enervant şi te simţi de parcă a-i fi ca într-un clopot de sticlă.

Trăind într-un oraş mic, mai precis Focşani, este dificil să găseşti ceva care să nu te plictisească. Ei bine, poate pentru două săptămâni poţi găsi ceva, dar după acele două săptămâni îţi pierzi minţile. Serios vorbind. Nu ai unde să mergi aici. Sunt doar două parcuri şi ele foarte mici, plus că Piaţa Unirii este vai de capul ei. Ca să nu mai vorbesc de aşa zisele cluburi de pe aici. Două cluburi, mari şi late, şi amândouă pentru cocalari şi piţipoace. Doamne!! De ce nu dispar odata pentru totdeauna aceste specimene care poluează România cu prostia lor infinită? I-aş împuşca eu pe fiecare, dar aşa aş porni un nou Holocaust şi nu ar fi corect faţă de marii lideri ai lumii. Mai bine să pornească ei decât eu, dar în felul acesta, eu nu mai intru în cartea de istorie. Hmm..asta este. Supravieţuiesc şi fără faimă.

Şi uite aşa stai şi te plictiseşti toată ziua fără să faci nimic. Cred că ar fi un mod absolut haios, cred, dacă m-aş lua de piţipoacele şi de cocalarii de pe stradă, iar în felul acesta, timpul ar trece mult mai repede.

Hmm…văd eu cum o scot la capăt.

Ne vedem altă dată, dragii mei!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 15, 2009 în File de viata..

 

Doi..

Când am întrebat frunzele de tei de tine, mi-au spus că o adiere din parfumul tău s-a simţit aseară, dar atunci când am întrebat Luna, ea mi-a spus că prezenţa ta a fost mai vie ca niciodată şi mi-a dăruit un buchet de crizanteme albe.

Mă întreb de ce nu mi l-ai dăruit tu?

Eşti o enigmă, un mister, un mit, iar uneori stau şi mă gândesc de ce m-ai ales pe mine, dar atunci când te întreb, râzi şi mă săruţi pe frunte. Nici măcar nu ştiu dacă mă iubeşti sau doar îţi place să te joci cu mine şi să mă vezi cum mă port ca un copil în preajma ta atunci când mă iei în braţe şi mă faci să tremur. Cred că îţi place să te joci. Da, chiar îţi place să te joci.

Îmi pare rău că în seara asta nu e Lună plină. Mi-ar fi plăcut să încercăm magia neagră…chiar dacă sunt sigură că ai fi zis că nu e bine, că magia neagră e periculoasă, dar ştii bine că magia albă mă plictiseşte la greu, chiar dacă consider magia ceva pur şi minunat indiferent dacă este magie albă sau neagră.

Fereastra mea va fi mereu deschisă pentru tine.

Te aştept, iubitule!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 13, 2009 în Soapte pentru Gabriel

 

Un început..

Mda, am revenit şi cu un nou nume de data asta. Nora. Atât şi nimic mai mult.

Astăzi mă simt bine. Fără tristeţe, fără depresii, fără chestii care să mă facă să plâng. Zâmbesc şi aşa vreau să fac toată vacanţa asta chiar dacă va fi ceva chinuitor de obositor şi vreau să nu mai mimez acest lucru. Adevărul este că uneori, să mimezi fericirea este cel mai bun lucru posibil pentru că ai impresia că ceilalţi ştiu că eşti mereu cu zâmbetul pe buze, dar nu au nici cea mai vagă idee ceea ce se petrece în sufletul tău. Dar ajungi la un moment dat să te saturi să tot îl mimezi şi încerci să o faci din tot sufletul, fără falsitate, fără regrete, fără nimic. Doar un zâmbet venit din suflet.

Habar nu am cum o să fie vacanţa asta. Ştiu doar că trebuie să trec cu bine de lunile iunie şi iulie, iar apoi pot să stau liniştită două luni de zile şi asta mă sperie într-o oarecare măsură, dar cred că va fi bine. Poate o să ajung puţin şi pe la Giurgiu, aşa, în trecere, să o văd pe Autumn, dar nici asta nu ştiu. Mereu este poate..şi mereu va fi.

Încep să mă plâng şi nu îmi place aşa că îmi iau rămas-bun deocamdată.

Pe mâine, dragii mei!

 
Un comentariu

Scris de pe Iunie 12, 2009 în File de viata..