RSS

Arhivele lunare: Mai 2013

Gânduri de seară

” Mă întâlnesc cu ea în fiecare dimineaţă. Nu ne spunem niciodată nimic, dar privirile noastre se cunosc deja foarte bine. O privesc uneori cu iubire, dorindu-mi să fiu ca ea, alteori mi-e milă de sufletul plăpând care mi se arată în faţa ochilor, o privesc fix până când, stânjenită de insistenta mea iscoditoare, lăsă capul în jos ruşinată. N-aş ştii să spun ce simt pentru ea. Pe cât de dragi îmi sunt ochii ei calzi pe care îi întâlnesc tot mai rar în jurul meu, pe atât de mult îi detest naivitatea şi încrederea prostească în oameni. E un amestec de sentimentele contradictorii în mine, o iubesc şi o detest în acelaşi timp, aş vrea să o mângâi şi să o iau în braţe, dar şi să o zgaltii să-şi revină în fire. Nu are niciodată curajul să îmi spună ceva, însă văd în ochii ei cât îşi doreşte să o eliberez, ştiu că uneori ar vrea să-mi vorbească, dar privirea mea rece şi autoritară îi îngheaţă orice cuvânt dinainte de a i se naşte pe buze. Şi-a pierdut demult dreptul de a mai fi liberă. Acum multă vreme i-am dat drumul să iasă în lume aşa simplă, naturală cum era, şi ei au lovit-o fără milă. S-a întors la mine cu bucăţi din ea lipsă, cu o privire pierdută, cu ochii uscaţi si goi. Am aflat că atunci când şi-a deschis inima şi i-a primit pe alţii acolo, ei au vandalizat-o fără remuşcări, iar când a avut nevoie de iubire mai mult ca oricând, ei au plecat fără să se uite înapoi.
N-am fost întotdeauna atât de apropiate cum suntem acum, dar asta e de înţeles: astăzi ea e creaţia mea, e sufletul meu, am reconstruit-o cu greu in nopti de nesomn si am asamblat-o la loc bucată cu bucată; poate că tu nu ştii asta, dar e aproape imposibil să resuscitezi un om care nu vrea decat să moară. N-am reuşit să îi găsesc fericirea, dar am făcut-o să respire din nou. Am căutat în zadar să îi redau inocenţa, dar nu am mai găsit-o. A rătăcit-o cândva, când era departe de mine, când s-a pierdut cu totul în persoana iubită. Acum e opera mea. Tânără, frumoasă, vulnerabilă, eu am readus-o la viaţa celulă cu celula. Mă doare să văd că îşi doreşte să plece din nou, oare ea chiar nu îşi dă seama că cel mai bine îi este lângă mine? Văd deznădejdea din ochii ei în fiecare dimineaţa când îi prind părul la spate şi îi şterg transparenţa din privire, dar ştie şi ea la fel de bine ca şi mine că oamenii profită de tine atunci când eşti transparent. Îmi dă dreptate, aşa că oftează adânc în timp ce fardurile mele o transformă într-o cu totul altă persoană. De când s-a întors şi mi-a spus că pentru ea iubirea înseamnă slăbiciune, o învăţ în fiecare zi cum să pară indiferentă, îi conturez atent ochii astfel încât să fie de gheaţă şi îi maschez obrajii ca să nu trădeze nicio emoţie. Ca în fiecare dimineaţă, am ales şi azi rujul roşu pentru ea; e cel mai potrivit să ascundă buzele triste. Am învăţat-o că dacă porţi rujul roşu e mai uşor să mimezi fericirea şi să spui vorbe în care nu crezi, minte el şi pentru tine. Când a ieşit în lume aşa simplă cum era, a aflat că lor nu le plac oamenii trişti şi de atunci exersăm în fiecare dimineaţă, împreună, zâmbetul fals. Ne concentrăm în fiecare zi pe tot ceea ce ne apără: zâmbetul, indiferenţa, fericirea.
Mă ridic în picioare şi o admir în oglindă. Cât de bine seamănă cu mine! Reci, insipide, sterile, buzele mele roşii şi ele schiţează un zâmbet de satisfacţie.”

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Mai 16, 2013 în File de viata..