RSS

Arhive pe categorii: Iluzii pe o foaie de hartie

20.04

Câte trupuri
ai sărutat
până să ajungi
din nou
la mine?

Câte buze
ai devorat
până să te delectezi
din nou
cu ale mele?

Câte cuvinte
de laudă
ai împărţit
până să ajungi
din nou
la poezia
pe care
ai început
să o citeşti?

Câte zâmbete
ai împărţit
până să-mi găseşti
zâmbetul
în mulţime?

Câte sunete
ai încercat
să asculţi
până să-mi auzi
glasul
în marea de oameni
ce te-nconjoară?

Câte zile
ai numărat
până să-mi auzi
paşii la uşa
casei tale?

Câte cărţi
ai citit
până să descoperi
femeia
care stă acum
în faţa ta?

Oare câte,
domnul meu?

Anunțuri
 
 

4.09

La revedere,
dragi dansatori ai vântului!

Eşti, oare, pregătit
să vii cu mine
în lungul drum
spre casă?

La revedere, dragul meu,
i-am şoptit unei flori plăpânde..
este atâta viaţă după moarte,
iar acum
poţi dormi liniştit.

O bine cunoscută melodie
răsare printre copacii abandonaţi
reunindu-se cu vântul
într-un dans al frunzelor arămii,
iar după atâta timp
o poţi vedea
cum păşeşte gânditoare,
cum îşi plânge
tăcutele-i lacrimi în noapte,
dar ea trebuie să termine
ceea ce a început.

Vino mai aproape de mine,
stiu că te sperie acest gând
şi nu pot să te protejez,
dar vezi tu,
nimic nu te mai împiedică
să mergi pe drumul
doar de tine ştiut.

Iar acum,
când îţi pot vedea ochii
şi frumuseţea ta tăcută
îmi este ghid,
ia-mă de mână,
aşează-ţi capul,
odihneşte-te!

Sper..
ca în părul ei
şi în mâinile ei
inima să aibă milă de tine,
iar ochii ei să îţi pătrundă sufletul
şi să îţi vezi reflexia în ei.

Dragi dansatori,
nu vă mai opreşte
nimic!

Lacrimile toamnei
încep să îngheţe,
iar eu voi pleca
din nou!

 
 

30.08

Ne împletim în mâini şi sărutări,
în trupuri ude şi fierbinţi
în miez de noapte,
sub clar de Lună,
la răscrucea dintre vise
în şoapte pierdute
cu atmosferă de nebunie.

Hai să ne pierdem în noi!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe August 30, 2016 în Iluzii pe o foaie de hartie

 

21.08

Ne-am întâlnit
la graniţa
dintre plăcere şi nebunie,
noi doi,
fără regrete,
fără aşteptări.
doar trăind
clipa.

Ne-am întâmplat
pe o foaie
de poveste
lăsând în urmă
un trecut,
aşteptând
minutele să nu se scurgă,
orele să nu se sfârşească,
zilele să nu se umple,
noi să nu terminăm.

Extaz..
cuvântul
pe care
l-am adorat
într-o lume
plină de fantezia
momentului.

Atingeri în noapte
cu vorbe şoptite
la ureche
într-un pat
de august
plin de frenezie.

Corpuri transpirate
într-o cameră
unde tot
ce se întâmplă
rămâne întipărit
pe retină
şi în conştiiţa
noastră
nebună
de timp.

Am întors
clepsidra Timpului,
iar ea e construită
din mângâieri
în noapte,
pasiuni
fără margini,
sărutări corporale,
orgasme vrăjitoreşti.

Tu..
demonul haotic
dorind oaza
de linişte
mult visată
dăruită
de un înger
care ia
forma
unei vrăjitoare
într-o seară
cu Lună plină.

Iar eu..
aşa zisa vrăjitoare
cu chip angelic
care satisface
fanteziile
unui om frumos,
al meu om frumos
care dansează
pe marginea
unei prăpăstii
fără frică
de un nou început.

Să terminăm povestea?
E de abia la început
şi aşteaptă
să fie scrisă
cu sudoare,
sânge,
lacrimi,
bucurii,
păcate,
nebunie,
dor.

Povestea e la început!
Simte şi nu pune întrebări!

 

11.06.2015

Mi-ai atins inima
cu un cuţit,
iar când a sângerat,
picăturile au luat
forma unor zâmbete.

În momentul în care
lama mea concavă
a atins vena ta moale
din ea,
au ieşit amintiri convexe,
iar amintirile..
au format numele tău.

Numele tău a fost scris
cu ură şi răutate
pe o frunză tomnatică
pe care am ars-o
cu lacrimile mele
glaciare şi sângerânde.

Poate nu ţi-a păsat
de amintiri,
de senzaţii,
de sufletul meu
îmbibat în aburi
de absint şi viaţă.

De ce ţi-ar păsa,
chip de lut,
de o vrăjitoare,
de o nemuritoare,
care are drept armă,
doar cuvinte amăgitoare?

Farmece în noapte,
descântece de moarte,
adăugate unei fiinţe
care, dacă i-ar păsa de tine,
te-ar arunca în mare
să te devoreze valurile.

Dar tu,
oh, tu, cel fără de frică
care ştie să spere
la ziua în care
vrăjitoarea va deveni fecioară.

Cu zâmbetul pe buze
voi blestema,
iar cu lacrimile pure
voi asista
la ceea ce muritorii
numesc, simplu,
Renaştere.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 11, 2015 în Iluzii pe o foaie de hartie

 

Tablou macabru

Trosnesc capetele sub picioarele mele ca o muzică delicată de Mozart. Sunetul toporului în contact cu pământul mă face să zâmbesc şi să visez. Îmi simt corpul cum tremură, fiorii mă inundă şi simt extaz la vederea trupurilor pline de sânge. Privesc atentă în jur şi încerc să îmi întipăresc în memorie tabloul macabru care este în faţa mea. Corpuri moarte, femei, bărbaţi, copii, sânge peste tot, haine, mâini şi picioare rupte, torturate. Oricărui pictor i-ar plăcea acest tablou şi uite ce poate face o fată în numele artei. Omoară, iar sângele curge lin, lin, la vale şi îl soarbe de pe degete ca şi cum ar fi apă potabilă. Minunat gust!

Lângă un perete, doi copii parcă dorm. Sunt liniştiţi, iar chipurile lor sunt calme. Le dau suviţele la o parte de pe frunte şi îi admir. Le mângăi feţele de porţelan, buzele roşii şi încep să îi zgârii pe obraji. Arată ca nişte păpuşi, iar braţele sunt delicate şi albe. Găsesc un ciob de sticlă şi încep să îi tai uşor. Doar linii, de sus în jos, iar sângele străluceşte în bătaia minunatei Luni. Ce n-aş da ca aceste chipuri angelice din faţa mea să reacţioneze la tăieturi. Să ţipe, să plângă, să se zbată, iar eu să îi tai şi mai tare pentru plăcerea mea personală. Ochii îmi strălucesc în momentul în care ciobul de sticlă se opreşte pe vene. Îmi ling buzele şi încep să le tai uşor, cu gesturi line pentru că imaginea sângelui cum curge de acolo este minunată. Îmi lipesc buzele de vene şi încep să sug, îmi ling buzele la contactul cu licoarea roşie şi ridic privirea spre perete. Înmoi degetele şi mă apropii de perete. Scriu câteva cuvinte, sărut peretele şi mă îndepărtez de ei. Îi admir de la distanţă. Ah! Ce minunat tablou. Picăturile se preling până la degete şi fac o mică baltă pe jos, iar din ochii mei răsar câteva lacrimi şi oftez. Este superb!

Privesc în jur şi încep să râd. Luna e pe cer, afară plouă uşor, iar castelul pare atât de frumos. Îmi târăi toporul, iar sunetul îmi dă cea ma frumoasă stare de extaz. Lama lui străluceşte, iar eu strig prin castel în căutare de victime şi, deşi toate sunt moarte de mâna mea, îmi doresc să mai simt încă o dată loviturile toporului pe corpul victimei, să văd cum sângele este pe lama acestuia, iar eu să-l ling uşor, să-i simt gustul, acel gust puternic care te face să ai impresia că eşti invincibil.

Mă îndrept spre sala de muzică. Vreau să cânt la pian o serenadă masacrului din această seară. Deschid uşile duble, iar în faţa mea stă minunatul pian care mă aşteaptă. Mă aşez, iar mâinile mele sunt flămânde. Ador imaginea clapelor albe murdare de licoarea de pe mâinile mele. Este antiteza perfectă pentru a încheia această seară. Mâinile alunecă uşor pe clape, iar ploaia parcă sună mai tare. Cerul plânge, eu zâmbesc, iar totul în jur pare o imagine ruptă din Iad. Sau Rai? Nu ştiu, dar pentru mine, sunt ambele combinate, iar această combinaţie mă face să zbor.

Linişte.
Frumuseţe.
Magie.
Ritual.
Sânge.

Vis sau realitate?

 
Scrie un comentariu

Scris de pe August 17, 2012 în Iluzii pe o foaie de hartie

 

2010

Dar a fost plăcut să te văd cum suferi
prin bălţi de sânge şi putregai
te zvârcoleai ca un şobolan
şi îţi doreai ca lacrimile să se transforme în nuferi
să le săruţi petalele,
să le simţi mirosul,
să mori.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe August 6, 2012 în Iluzii pe o foaie de hartie