RSS

Arhive pe categorii: Soapte pentru Gabriel

7

Cum se face că apari exact când am cel mai mare nevoie de tine? Cum se face că de fiecare dată mă găseşti, dar eu când vreau, nu pot? Spune-mi, dragul meu, cum reuşeşti? Învaţă-mă! Sunt umilul tău elev.
Azi dimineaţă am simţit în cameră o adiere din parfumul tău. Parfum de salcâm. Preferatul meu. Ah! Încă îţi aminteşti cât de mult îmi place!
Pe masă, stăteau, aranjate frumos, o scrisoare, un buchet de crizanteme albe, iar alături de ele, o pentagramă, acea pentagramă antică pe care am pus ochii într-una din călătoriile noastre. De abia aştept să o folosesc. Înca mai ştiu incantaţiile învăţate de la tine, dar le voi face doar atunci când e Lună plină. Atunci, magia e mai puternică.

De ce ai scris tocmai acel citat în scrisoare? De ce mă torturezi în halul acesta? L-am recitit de mii de ori ca să fiu sigură că ceea ce îmi spui e adevărat, ţi-am analizat scrisul, acel scris minunat, caligrafic, de francez boem. Da, Gabriel, eşti un francez boem, chiar dacă nu ai să recunoşti niciodată lucrul acesta. Nu am înţeles de ce şi nici nu cred că o voi face. Puterea ta de convingere este mult prea puternică, iar în braţele tale mă simt ca şi cum aş fi într-o altă lume. Ah! Mi-e dor să zbor alături de tine.

Cer oare prea mult dacă te rog să vii şi în seara aceasta la fereastra mea? Dimineaţa doar te-am simţit, acum vreau să te văd.
Fereastra mea e iar deschisă pentru tine, demonul meu!

Te aştept, iubitule!

„Louis mi-a oferit carnetul acesta de ziua mea. Să fac cu el ce vreau eu, mi-a spus. Poate o să-mi facă plăcere să copiez aici versurile care mi se par pe gustul meu şi apoi o să i le citesc şi lui.
Nu prea înţeleg bine ce înseamnă că e ziua mea. E oare ziua de 21 septembrie, data la care m-am născut sau cea la care m-am despărţit de tot ce e uman pentru a deveni ceea ce sunt acum?
Domnilor părinţilor mei nu le convine niciodată să-mi clarifice acest lucru. S-ar zice că nu se face să abordezi un subiect ca acesta. Louis îşi ia o expresie de nedumerire, apoi de nefericire totală, pentru ca, în final, să îşi reia cititul ziarului. Iar Lestat îmi zâmbeşte, îmi cântă o bucată de Mozart, apoi îmi răspunde, ridicând din umeri: „E ziua în care te-ai născut pentru noi”.
Fireşte, mi-a oferit o păpuşă, ca de obicei, o copie a mea, care, ca întotdeauna, poartă haine identice cu ultima mea toaletă. Comandă în Franţa păpuşile astea, aşa ţine să-mi comunice. Şi ce să fac cu ea? Să mă joc, ca şi cum aş fi un copil?
-Vrei să spui ceva cu asta, scumpul meu tată? l-am întrebat astă-seară. Că o să rămân o păpuşică pe veci?
Mi-a oferit vreo treizeci de păpuşi de-astea an după an, dacă mă ajută memoria. Ori memoria numai la asta îmi foloseşte. Identice. În curând n-aş mai avea loc de ele în dormitor dacă le păstram pe toate. Dar nu o fac. Le pun pe foc mai devreme sau mai târziu. Şi le sparg capul cu vătraiul. Mă uit cum focul le consumă pletele. N-aş putea zice că-mi place să o fac. În definitiv, păpuşile sunt frumoase. Şi seamănă într-adevăr cu mine. Cu toate astea, mi se pare a fi singurul gest potrivit. Păpuşa se şi aşteaptă la asta. Ca şi mine.
Acum mi-a mai adus una şi a rămas în uşă, uitându-se la mine după ce mi-a dat-o de parcă întrebarea mea l-ar fi rănit. Pe faţă are o expresie atât de sumbră, că brusc îmi zic, acesta nu e Lestat al meu.
Ce n-aş da să-l urăsc. Să-i urăsc pe amândoi. Dar mă dezarmează cu slabiciunile lor, nu cu puterea pe care o au. Sunt atât de iubitori! Şi atât de plăcuţi la vedere. Mon Dieu, cum se lasă prinse în mrejele lor toate femeile!
Cum stătea şi se uita la mine, examinând păpuşa, l-am întrebat sec:
-Îţi place ceea ce vezi în faţa ochilor?
-Nu-i aşa că nu le mai doreşti? A şoptit el.-Tu le-ai mai dori, l-am întrebat eu, dacă ai fi în locul meu? Expresia lui a devenit şi mai sumbră. Niciodată nu l-am mai văzut aşa. Parcă i-a luat chipul foc, pare-mi-se că a clipit ca să mă vadă. El, care are o vedere perfectă. M-a lăsat şi s-a întors în salon. Eu m-am dus după el. Adevărul e că nu suportam să-l văd în halul acela, dar am continuat: Ţie ţi-ar mai plăcea, l-am întrebat, dacă ai fi în locul meu? S-a uitat la mine cu ochi de om speriat, el un bărbat de un metru optezi, iar eu nici măcar jumătate. Nu-i aşa că mă consideri frumoasă? l-am întrebat. A trecut pe lângă mine, spre hol, şi a dat să iasă pe uşa din spate. Dar l-am ajuns din urmă. L-am apucat de mânecă pe palier. Răspunde-mi! i-am zis. Uită-te la mine. Ce vezi?
Era foarte tulburat. Am crezut că o să se desprindă., că o să râdă şi o să-mi fluture obişnuitele discursuri. În loc de asta, s-a lăsat în genunchi în faţa mea şi m-a stâns la piept cu amândouă braţele. M-a sărutat brutal pe gură.
-Te iubesc, a şoptit. Te iubesc!
Parcă-mi arunca un blestem, aşa a vorbit, apoi mi-a recitat câteva versuri:
Acoperă-i chipul;
îmi arde privirea;
a murit tânăra.
Cred că-s din Webster, sunt aproape sigură. Dintr-una din piesele pe care le adoră Lestat. Mă-ntreb…oare lui Louis or să-i placă versurile acestea? De ce nu? Doar trei, dar încântătoare.”

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 30, 2012 în Soapte pentru Gabriel

 

Şase..

Pentru tăcere.

Pentru timp.

Pentru suflet şi inimă.

Pentru sentimente.

Pentru lacrimi.

Pentru zâmbete.

Pentru vorbe.

Pentru lucrurile nebuneşti.

Pentru poveştile cu feţi frumoşi şi Ilene Cosânzene.

Pentru copilărie şi maturitate.

Pentru trecut, prezent şi viitor.

Pentru curiozitate.

Pentru cântecul de la miezul nopţii.

Pentru plimbările sub clar de lună.

Pentru Dansul Lunar.

Pentru sărut.

Pentru ce urmează să fie.

Pentru că sunt eu.

Pentru că eşti tu.

Pentru că suntem noi.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Octombrie 22, 2011 în Soapte pentru Gabriel

 

Cinci..

Pentru că niciodată nu te voi lăsa să mă vezi plângând atunci când totul în jur se prăbuşeşte, pentru că întotdeauna voi zâmbi atunci când în interiorul meu este Iad,  pentru că mereu voi fi Nora indiferent de locurile pe care le voi bântui, de oamenii pe care îi voi cunoaşte..întotdeauna mă voi întoarce la tine, cu zâmbetul pe buze, dragul meu Gabriel.

În noaptea asta, fereastra mea e din nou deschisă..pentru tine.

Te aştept, iubitule!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Mai 13, 2010 în Soapte pentru Gabriel

 

Patru..

Iar te ascunzi, iar de data asta, nu ştiu dacă pot să te găsesc. Acest joc ma omoară, îmi consumă toată vlaga din mine, toată viaţa. Ştiu că îţi place să te joci şi încă cât, dar ai milă, te rog frumos, de un biet suflet care tânjeşte după fiinţa ta, după sărutul tău, după îmbrăţişarea ta, după sângele tău.

Te visez din nou şi te găsesc la salcia noastră, de lângă lac. Este oare răspunsul tău că mă aştepţi acolo sau este doar o amăgire de-a mea? O iluzie care mă ucide cu imagini dulci, cu blesteme…

Gabriel, demonul meu drag, unde eşti? Nora te aşteaptă…

Fereastra mea e din nou deschisă.

Te aştept, iubitule, dar de data asta, în acordurile acestei melodii.

 

 
6 comentarii

Scris de pe Noiembrie 29, 2009 în Soapte pentru Gabriel

 

Trei..

Două săptămâni, Gabriel. Două săptămâni!

Unde eşti?

Pe unde umbli?

Ce fiinţă cu sânge cald ai vrăjit de data asta?

Of, Gabriel, sper din tot sufletul că acesta este un alt joc de-al tău şi că te vei întoarce, ca de obicei, la fereastra mea cu un buchet de crizanteme albe. Am voie să îmi fac speranţe, nu? Nu mă condamna pentru aceste gânduri, nu mă condamna pentru nimic, pentru că nu sunt eu de vină că ţin la tine. Tu eşti de vină. Tu şi cuvintele tale despre eternitate şi viaţă, tu şi farmecul tău irezistibil care ar cuceri până şi o pasăre de noapte, tu şi prezenţa ta melancolică care ar linişti până şi cel mai sadic gând. Ai această putere şi nu îţi este frică să o foloseşti. Nici măcar cu mine atunci când vrei să obţii ceva. Dacă aş putea să te refuz, aş face-o. Dar nu pot. Îmi este imposibil. Dar adori să te joci cu mine, să mă vezi cum mă las pradă dorinţei tale, cum devin o marionetă în mâinile tale.  E atât de greu când iubeşti, nu, dragul meu?

Mîine seară e Lună Plină.

Îmi faci onoarea de a te avea la fereastra mea?

Te aştept, iubitule!

 
2 comentarii

Scris de pe Iulie 5, 2009 în Soapte pentru Gabriel

 

Witches Chant

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 23, 2009 în Soapte pentru Gabriel

 

Doi..

Când am întrebat frunzele de tei de tine, mi-au spus că o adiere din parfumul tău s-a simţit aseară, dar atunci când am întrebat Luna, ea mi-a spus că prezenţa ta a fost mai vie ca niciodată şi mi-a dăruit un buchet de crizanteme albe.

Mă întreb de ce nu mi l-ai dăruit tu?

Eşti o enigmă, un mister, un mit, iar uneori stau şi mă gândesc de ce m-ai ales pe mine, dar atunci când te întreb, râzi şi mă săruţi pe frunte. Nici măcar nu ştiu dacă mă iubeşti sau doar îţi place să te joci cu mine şi să mă vezi cum mă port ca un copil în preajma ta atunci când mă iei în braţe şi mă faci să tremur. Cred că îţi place să te joci. Da, chiar îţi place să te joci.

Îmi pare rău că în seara asta nu e Lună plină. Mi-ar fi plăcut să încercăm magia neagră…chiar dacă sunt sigură că ai fi zis că nu e bine, că magia neagră e periculoasă, dar ştii bine că magia albă mă plictiseşte la greu, chiar dacă consider magia ceva pur şi minunat indiferent dacă este magie albă sau neagră.

Fereastra mea va fi mereu deschisă pentru tine.

Te aştept, iubitule!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 13, 2009 în Soapte pentru Gabriel